Voronin vrea, ca în 2008, să reunifice Republica Moldova

Voronin vrea, ca în 2008, să reunifice Republica Moldova
Președintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a declarat vineri la Chișinău, că principalul obiectiv pe care și l-a propus pentru anul 2008 este reunificarea țării, relatează BASA-press.
Publicat: 15/02/2012, 11:49
Actualizat: 25/06/2012, 00:12

Președintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a declarat vineri la Chișinău, că principalul obiectiv pe care și l-a propus pentru anul 2008 este reunificarea țării, relatează BASA-press.

"Toate strategiile și planurile noastre nu vor fi îndeplinite integral, atât timp cât noi trăim în mod separat și nu constituim un tot unitar. Nu ambițiile politice și nici iluziile deșarte, ci însuși pragmatismul dezvoltării ne cere să punem punct acestei probleme. Și eu sper că noi vom depune eforturi maxime pentru ca în următorul Parlament al Republicii Moldova, care se va întruni în anul jubiliar, anul aniversării a 650 de ani de la întemeierea statului moldovenesc, să fie reprezentați și compatrioții noștri din Transnistria, ca locuitorii regiunii să poată să se încadreze efectiv în munca de edificare a unei Moldove moderne, europene", a spus Vladimir Voronin, în cadrul unei întrevederi cu reprezentanții corpului diplomatic acreditați la Chișinău.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună